Pentru ca am calatorit pe ici-colo (intai din curiozitate, apoi din atasament fata de o activitate care imi placea, acum, din dorinta de a imbina utilul cu placutul) mi-a venit de curand ideea de a explora ce anume a ramas cu mine, din calatorii, si... ce am invatat din acestea, dincolo de experienta in sine, de poze si suveniruri.
Viena, primul oras european explorat.
Arhitectura interesanta, istoria complexa, simbolistica variata a puterii, pe care o observi peste tot, de la catedrale, manastiri, castele, pana la parcuri si reguli de circulatie, toate iti transmit ca orasul este fie o sursa de inspiratie, fie un oras foarte rece.
Doua imagini au ramas cu mine, constat, peste ani, cu invatamintele aferente.
Prima, imaginea panoramica, dinspre cafeneaua din Gloriette, peste gradini, catre castelul Schonbrunn, "din vale". Nu stiu daca imi amintesc mai degraba gustul cafelei (la vremea respectiva experimentam cu varietati de cafea), sau impresia proaspata de libertate pe care acea zi calduta de vara, cu multe nuante de verde si cu multe flori in culori vii, cumva, mi-o transmitea.
Si cealalta... e imaginea Dunarii luminate noaptea, vazute de undeva, de la marginea orasului, de pe ceva drum care urca prin vecinatati, catre o manastire, oferind calatorului cateva locuri de belvedere catre oras (am aflat de la localnici de drum, nu se gasea pe ghiduri turistice, trebuia sa fii "initiat" ca sa ti se recomande experienta). Memorabila aici era imaginea, in tot ansamblul ei, mozaic ingenios de intuneric si lumina, polaritati care, desi se contrazic, se puneau in valoare doar reciproc! Cam ca in viata... desi dorim sa primim doar extrema pozitiva din diverse lucruri, ni se mai intampla si sa aflam ca tocmai pentru ca exista si extrema negativa, e atat de valoroasa cealalta, si ca ansamblul in sine, prin echilibru, e generator de valoare si poate chiar de... frumusete!
