Azi mi-am propus sa scriu pentru oamenii care practica schimbarea, ca stil de viata. Ca de obicei, am intrebari :)
"Nu este nevoie sa te schimbi. Supravietuirea nu este obligatorie", zicea Deming. I agree :)
Cu toate astea, stim din disciplinele conexe psihologiei ca schimbarea doare, ca orice tranzitie presupune o etapa de renuntare si o etapa neutra, inainte de etapa noului inceput. Si ca etapa de renuntare in sine este constituita din 5 etape, fiecare din sfera emotiilor negative (negare, furie, negociere, depresie, acceptare).
Intre aceste doua puncte de vedere pe care le accept valide concomitent, unde intra decizia omului care provoaca schimbarea?
Oare nu ar fi frumos sa acordam mai multa importanta motivatiei oamenilor care se inscriu de bunavoie in procesul - complex si dureros - al schimbarii, decat schimbarii in sine?
Ce determina o persoana sa isi schimbe aspecte din viata?
Termini o relatie, lasi in urma o echipa, schimbi locatia, renunti sa mai faci ceva ce iti ocupa niste ore saptamanal, incetezi sa mai apari in viata unor oameni cu care te intersectai "intamplator", incepi sa faci cate ceva nou si brusc te prinzi ca alte lucruri nu mai au loc in prezentul tau, si asa mai departe.
Sigur iti dai seama ca este vorba despre schimbare, sigur te simti putin incomod, in primul moment in care constientizezi ca ai facut pasul si ca lasi in urma ceva. Totusi, nu te opresti, nu revii, ci... continui pe ceea ce iti pare a fi alternativa.
De ce faci asta? E oare disciplina proprie fata de schimbare, sau e mult mai mult de atat?
Schimbi pentru ca vrei sa lasi in urma ceva trecut, sau schimbi pentru ca stii ca se poate mult mai bine?
Schimbi pentru ca te-ai saturat de unele lucruri, sau pentru ca vrei sa treci la urmatoarea din numarul infinit de posibilitati de a-ti trai viata?
Schimbi pentru ca te intristeaza trecutul sau pentru ca te entuziasmeaza viitorul pe care-l vezi modelabil altfel fata de ce ai in prezent?
Schimbi asteptandu-te sa doara, sau schimbi asteptandu-te sa explorezi alte variante de fericire?
Iar noi, care observam de pe margine ce faci tu, sa iti spunem ca ne pare rau ca "a trebuit sa schimbi", sau sa te felicitam pentru determinarea pe care nu multi o gasesc de a te valorifica intr-un fel nou?
Cunosc si admir oameni care isi petrec intreaga viata loiali unui numar limitat de principii directoare, si care schimba, pe rand, orice altceva din jur - oameni, pozitii, firme, obiceiuri, si mai ales, pe ei insisi. Si ma energizeaza intotdeauna a afla si a dezbate motivatiile lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu